Aspecte istorice privitoare la grupul Teodor Şuşman
Grupul „Teodor Şuşman” reprezintă unul dintre cele mai importante repere ale rezistenţei anticomuniste româneşti. Denumirea grupului a fost dată de familia Şuşman din Răchiţele, care a avut un rol determinant pe tot parcursul evenimentelor desfăşurate în zona Munţilor Vlădeasa din Apuseni, în perioada 1948‑1958.
Cauzele care au dus la constituirea grupului sunt similare celor care au determinat şi apariţia altor grupări de partizani şi au fost reprezentate de procesul de stalinizare în care a fost angajată societatea românească după cel de-al doilea Război Mondial. Grupul nu şi-a propus acţiuni concrete de sabotare a regimului comunist, membrii lui au fugit în munţi de teama represiunii şi a puşcăriei. Acţiunile lor armate au vizat doar aprovizionarea personală, obţinerea de materiale şi informaţii, precum şi găsirea de adăposturi temporare. Membrii organizaţiei erau conjunctural împreună, nu aderaseră la aceeaşi luptă, doar supravieţuiau mai bine împreună sau se alăturaseră din oportunism, pentru că erau convinşi că vor veni americanii. Fiecare membru al grupului avea un litigiu cu noul regim şi de aceea au preferat în locul temniţei calea pădurii.
Teodor Şuşman senior, zis a Lipchii, s-a născut la 24 februarie 1894 în satul Răchiţele. Era de religie greco-catolică şi în tinereţe a primit o educaţie bună. La 1 septembrie 1924 s-a căsătorit cu Ecaterina, fiica lui Boc Onuţ şi Oniţa, împreună cu care a avut cinci copii, patru băieţi (Teodor jr., Traian, Avisalon, Emil) şi o fiică (Romulica).
Familia Şuşman a fost una dintre cele mai înstărite familii din zona Huedinului. Definit în documentele Miliţiei ca un mic „industriaş şi comerciant al lemnului”, Teodor Şuşman senior avea două gatere de tăiat cherestea şi un depozit de material lemnos în Răchiţele, un magazin sătesc bine aprovizionat, 7‑8 hectare de pământ, două vaci, doi boi, un cal şi aproximativ 30 de oi. Gospodăria, în care lucrau şi doi angajaţi, era bine organizată fiind formată dintr‑o casă mare, un grajd, o livadă cu pomi fructiferi şi 295 de familii de albine.
Teodor Şuşman senior, liderul grupului, a deţinut în numeroase rânduri funcţia de primar al comunei Răchiţele, fără a fi membru în vreun partid politic. Îl regăsim în această postură mai ales în timpul guvernărilor liberale (1922‑1928 şi 1930‑1934), iar apoi, în perioada războiului (1939‑1945). El s‑a manifestat de la început ca opozant al regimului comunist, refuzând propunerea de intrare în P.C.R. şi realizând pe plan local o propagandă electorală favorabilă Partidului Naţional Ţărănesc. Foarte repede, acest tip de comportament s‑a lovit de intoleranţa şi intransigenţa agresivă a autorităţilor comuniste locale, iar măsurile coercitive care au urmat au preliminat fuga sa în pădure.
După constituirea structurilor comuniste locale, poziţia sa politică şi această condiţie materială mai bună, care îi oferea o anumită independenţă în relaţia cu statul, a devenit sursa multor probleme. Puterea comunistă nu avea nevoie de indivizi independenţi, ci de o masă de cetăţeni, amorfă şi controlabilă. Astfel, Şuşman devenea duşmanul de clasă, care trebuia neutralizat. Ceea ce îl făcea şi mai indezirabil în percepţia autorităţilor comuniste era prestigiul şi autoritatea de care se bucura atât în Răchiţele, cât şi în întreaga zonă a Huedinului, Câmpeniului şi Beiuşului. El intrase în conştiinţa colectivă încă din anii ’20, când a militat cu succes pentru împroprietărirea moţilor cu pădurile şi păşunile care până atunci aparţinuseră unor mari proprietari din fostul Imperiu Austro‑Ungar. Încercând să ofere o cât mai mare rezonanţă acţiunilor revendicative, Teodor Şuşman, împreună cu Amos Frâncu şi protopopul ortodox Aurel Munteanu, au organizat la Huedin mai multe adunări ale moţilor şi în 1925 au ajuns în audienţă la Regele Ferdinand I al României. Soluţionat pozitiv, demersul făcut în sprijinul moţilor l‑a transformat pe Teodor Şuşman nu numai într‑un personaj cunoscut, ci şi foarte popular, aşa cum reiese din foarte multe mărturii.
De asemenea, îl regăsim angajat în rezolvarea problemelor comunităţii în anii războiului, când, din poziţia sa de primar, a avut un rol major în aprovizionarea comunei Răchiţele. Practic, după intrarea Huedinului în perimetrul de ocupaţie maghiară, localităţile de munte au rămas izolate şi, în aceste condiţii, timp de patru ani, Teodor Şuşman a asigurat aprovizionarea cu cereale a comunei Răchiţele peste munte, prin Câmpeni şi Beiuş.
Primele acţiuni ale autorităţilor comuniste au constat în înlăturarea sa din funcţia de primar, în 1945, pentru ca peste doi ani să-i fie închis magazinul, sechestrat depozitul de cherestea şi valorificat materialul existent în interes personal de către primul primar comunist al comunei, Suciu Paşcu. Consecinţa abuzurilor a fost radicalizarea atitudinii lui Teodor Şuşman faţă de puterea comunistă.
În 18 august 1948, Securitatea împreună cu Miliţia a încercat arestarea sa şi a unor apropiaţi, însă mulţi dintre cei vizaţi au reuşit să fugă şi să se ascundă. Tentativa de arestare eşuată a fost elementul decisiv care a dus la apariţia grupului. Din acel moment se poate vorbi de constituirea unui grup armat de rezistenţă anticomunistă, condus de Teodor Şuşman senior, care în anii următori a activat în zona Munţilor Vlădeasa din Apuseni. La început, grupul de partizani a fost alcătuit din 9 persoane, iar după dispariţia fizică a lui Şuşman senior, ultimii rezistenţi (fraţii Avisalon şi Teodor jr.) au fost suprimaţi de Securitate abia la începutul lunii februarie 1958.
În primele săptămâni de la constituire, grupul s‑a fixat în pădurile din apropierea localităţii Răchiţele. Legătura cu satul a fost ţinută în tot acest timp, mai ales în scopul procurării de alimente, însă, pe timpul nopţii, s‑au adăpostit la joagărul lui Şuşman din Valea Firii. Membrii grupului s‑au preocupat şi de achiziţionarea armamentului necesar care să‑i facă mai puţin vulnerabili în situaţia unor eventuale conflicte cu Securitatea sau Miliţia. Astfel, în această perioadă, membrii grupului deţineau mai multe arme de vânătoare, arme militare de tip ZB, carabine ungureşti, pistoale, muniţia aferentă, grenade şi un binoclu. Apropierea iernii i‑a obligat să caute soluţia cea mai bună pentru pregătirea unui adăpost care să le ofere siguranţă şi un minimum de condiţii pentru supravieţuire. Astfel, în noiembrie 1948, Teodor Şuşman senior, împreună cu trei dintre băieţii săi (Teodor jr., Traian, Avisalon) şi ceilalţi membri ai grupului au părăsit zona Răchiţele şi s‑au deplasat spre zona Padiş, în Munţii Bihorului. Aici, Şuşman spera să obţină de la un pădurar pe care-l cunoştea sprijin pentru trecerea iernii. Pădurarul Magda a fost de acord să‑i ajute atât cu alimente cât şi la construirea unei colibe (bordei) în apropierea cabanei sale. Membrii grupului au rămas în Padiş încă patru săptămâni, dar în 16 decembrie 1948, în timp ce se găseau în cabana pădurarului, au fost surprinşi de o unitate de Securitate, care a deschis focul. Fără a riposta, aproape toţi au reuşit să dispară în pădure, însă Traian Şuşman, cel de-al doilea fiu al lui Şusman senior, a fost atunci prins.
Anul 1949 şi începutul lui 1950, a însemnat o etapă mai liniştită pentru grup. Au lipsit confruntările cu autorităţile, motiv pentru care toţi membrii grupului au rămas în zona Răchiţele. În contextul redimensionării eforturilor de lichidare a grupului, anul 1950 a fost pentru familia Şuşman unul deosebit. Ecaterina – sau Catrina, cum mai este cunoscută – soţia lui Teodor Şuşman, a murit la 26 aprilie 1950 în împrejurări neelucidate, iar ulterior, cei doi copii mai mici, Emil şi Romulica, au fost reţinuţi, condamnaţi şi apoi deportaţi în zona Feteşti, de unde nu s‑au mai întors vreodată în Răchiţele. Soţia lui Şuşman a fost înmormântată în spatele propriei case, imobil care astăzi nu mai există, iar locul mormântului nu este marcat pe teren.
Pentru a slăbi activitatea grupului şi pentru a stopa curentul de solidaritate faţă de partizani, în 1950, sub acuzaţia de uneltire contra ordinii sociale, tâlhărie, deţinere ilegală de arme, constituire în bandă politică înarmată, Tribunalul Militar din Cluj l-a judecat şi condamnat în contumacie pe Teodor Şuşman la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civilă şi confiscarea integrală a averii, iar pe fii săi, Teodor jr. şi Avisalon, la 12 ani muncă silnică. Pentru a oferi acestor măsuri o valoare simbolică mai puternică, în gospodăria lui Teodor Şuşman – aşa cum s‑a întâmplat şi la Nucşoara, în judeţul Argeş, cu locuinţa familiei Arnăuţoiu – a fost stabilit Postul local comun de Miliţie şi Securitate.
În vara anului 1950 partizanii au rămas în permanenţă în apropierea satului. În prima parte a lui octombrie 1950, grupul a încercat să dea o ripostă indirectă terorii declanşate de autorităţi în Răchiţele şi, în acest scop, a fost plănuită o acţiune împotriva casierilor de la societatea de exploatare a lemnului IPEIL Beliş. Mai întâi, Avisalon şi Teodor Şuşman jr. au avut o întâlnire cu Vasile Moldovan din Răchiţele, muncitor la IPEIL, de la care au încercat să afle data la care vor veni casierii cu banii, după care, pornind de la informaţiile obţinute de la acesta, în 5 octombrie, fraţii Teodor şi Avisalon Şuşman împreună cu Ioan Popa s‑au deplasat pe Valea Someşului Cald, în punctul Arsura, unde i‑au aşteptat pe casierii de la IPEIL, care trebuiau să aibă asupra lor o sumă de bani. La locul stabilit nu au sosit însă casierii, ci unii membri din conducerea exploatării forestiere. Partizanii i-au oprit, i-au percheziţionat şi au reţinut o haină de piele, o raniţă, o pătură şi o sumă mică de bani. Dându‑şi până la urmă seama de confuzie, partizanii le‑au atras atenţia să nu divulge nimic din cele întâmplate, fiindcă ei fac parte dintr‑o organizaţie mai mare condusă de generalul Dragalina. Pentru a obţine garanţii suplimentare că nu vor fi deconspiraţi, funcţionarii au fost puşi să depună un jurământ cu mâna pe un pistol. Relaţia dintre partizani şi reprezentanţii IPEIL a fost lipsită de orice accente de violenţă. Înainte de a l-i se permite să‑şi continue drumul, Ioan Popa şi-a cerut iertare pentru situaţia creată şi a restituit o parte din obiectele şi banii ridicaţi iniţial. La o săptămână, grupul Şuşman a executat o acţiune asemănătoare asupra Cooperativei din satul Giurcuţa de Sus. De această dată, un număr de cinci, după alte variante şapte membri ai grupului, au intrat în Cooperativă de unde au luat mai multe obiecte, precum şi o sumă de bani. Din inventarul mărfurilor luate amintim: 10 pălării, 3 perechi de bocanci, 3 perechi de pantaloni bărbăteşti, 3 perechi de pantofi pentru femei, 1 pachet de bumbac, 2 pachete de cafea, 12 păhărele, 3 oglinzi, 18 bucăţi de săpun, 3 litri de spirt sanitar etc. Pentru a nu crea probleme gestionarului, pe o bucată de hârtie a fost reconstituit în detaliu inventarul obiectelor, la final apărând semnătura Grup 2 Organizaţia Şuşman.
După acţiunile din octombrie, la nivelul instituţiilor de represiune, grupul Şuşman a fost redefinit dintr‑o „bandă cu caracter pur politic”, într‑una cu caracter politic‑infracţional. Odată aplicată această etichetă, orice infracţiune cu autor necunoscut, sau poate voit necunoscut, din raza de acţiune a partizanilor de la Răchiţele, va fi atribuită grupului Şuşman.
Ulterior, grupul s‑a demobilizat, pregătindu‑se pentru iarnă, care a trecut fără probleme. Venirea primăverii în 1951 a însemnat şi reunirea grupului. Eforturile depuse pentru prinderea partizanilor s‑au păstrat la aceleaşi cote de intensitate şi în vara acelui an. Au avut loc razii în majoritatea localităţilor unde partizanii fuseseră semnalaţi şi au fost reţinute „toate elementele de sprijin ale bandei”. De pe urma represaliilor dispuse de autorităţi, în cursul anului 1951 şi la începutul celui următor, foarte multe familii din zonă au avut de suferit, iar teroarea generalizată a dus, în 15 decembrie 1951, la o primă victorie importantă în lupta cu partizanii.
Potrivit documentelor şi mărturiilor, în dimineaţa acelei zile, Teodor Şuşman se afla adăpostit în şura lui Teodor Moldovan din Răchiţele, situată pe locul numit Dealul Suliţa. Pe la ora 8, proprietarul s-a prezentat la Postul de Miliţie din Răchiţele, unde a reclamat faptul că s-a dus să dea de mâncare la oi şi văzând că uşa şurii era legată pe dinăuntru, s-a uitat printr-o crăpătură şi a văzut că înăuntru este cineva care doarme cu o armă lângă el. Autorităţile au deplasat imediat la faţa locului un efectiv de 18 persoane, alcătuit din 5 securişti şi 13 miliţieni, aceştia fiind însoţiţi şi de 7 câini de urmărire. Şura a fost înconjurată şi asupra ei a fost executat un puternic foc cu armament de infanterie. După ce s-a pătruns în şură, înăuntru a fost găsit cadavrul lui Teodor Şuşman senior. Din documentele Securităţii rezultă că Şuşman s-ar fi sinucis cu un foc de pistol tras în tâmpla dreaptă. Alte surse afirmă că iniţial victima ar fi fost rănită în timpul focului executat spre şură. Inventarul cu ceea ce s-a aflat asupra lui Şuşman senior, a fost următorul: o carabină de pădurar încărcată cu 4 cartuşe şi unul pe ţeavă, apoi un pistol Staer în care s-au găsit 4 cartuşe de calibrul 9 mm şi un tub ars. Şuşman era îmbrăcat cu o manta de paznic de culoare vânătă, o pereche de pantaloni ţesuţi în casă şi încălţat în bocanci de cooperativă, nu foarte uzaţi. Mai avea pe el două cămăşi ţărăneşti de cânepă, o pijama de culoare gălbuie cu dungi albastre, toate murdare, şi un flanel de lână ţărănească. Pe cap avea o bască de lână cu vergi albe, peste care era legat cu un şervet de cânepă ţărănesc, afumat de pulberea cartuşului cu care se împuşcase, iar buzunarul din spate al pantalonilor cuprindea un portmoneu cu suma de 1700 lei. Lângă el se afla o traistă de cânepă cu circa 1,1/2 kg carne de porc prăjită şi crudă şi slănină proaspătă. Într‑o altă traistă avea 6 cutii de chibrituri învelite în vată, o pereche de izmene ţărăneşti din cânepă, două şervete de cânepă ţărăneşti murdare, două bucăţi săpun de casă, un brici, o pensulă de bărbierit, o perie de dinţi, o lanternă în stare de funcţionare şi o bucată de 0,250 kg praf DDT. A treia traistă cuprindea 18 cartuşe pentru carabină, două caiete dictando nescrise, dar cu câteva file rupte, şi o bucată de 0,300 kg pâine coaptă în tavă şi învelită într‑un şervet murdar. Un cuţit‑pumnal era înfipt în perete şi de el era legată cu sfoară uşa de la şură. Populaţia care se adunase între timp a recunoscut că „individul împuşcat este Teodor Şuşman din Răchiţele”.
Cadavrul a fost transportat la Postul de Miliţie, aflat în casa familiei Şuşman, unde i s‑a făcut o autopsie sumară şi apoi a fost îngropat de autorităţi într-o râpă aflată în apropierea casei. Martorii spun că cadavrul dezbrăcat ar fi fost lăsat mai multe zile în curtea Miliţiei, iar la groapă a fost dus în furci şi aruncat cu faţa în jos, peste acesta fiind pus pământ şi mai mulţi bolovani. Locul mormântului nu a fost niciodată marcat în teren.
Moartea lui Teodor Şuşman a fost urmată în perioada următoare de acţiuni concertate în căutarea celorlalţi partizani. Treptat aceştia au fost prinşi sau lichidaţi, iar în 2 februarie 1958, fraţii Teodor şi Avisalon Şuşman au fost depistaţi şi blocaţi într-o şură din satul Traniş, unde au fost asediaţi, în cele din urmă ambii sfârşind în focul ce s-a pus atunci la şură. În urma autopsiei s‑a stabilit că „bandiţii au ars de vii”.
După moartea tragică a lui Teodor şi Avisalon Şuşman şi după arestarea celor care i‑au susţinut, peste Vlădeasa s‑a aşternut liniştea. O vreme, despre existenţa partizanilor mai mărturisea „raiul lui Şuşman” din Răchiţele, care a continuat să atragă atenţia celor care poposeau pe acolo. Asociată cu o anumită încărcătură simbolică, gospodăria lui Şuşman trebuia, la rândul său, să dispară, motiv pentru care a fost lăsată în paragină, distrugându-se treptat. După 1990, când Traian Şuşman, al doilea copil ala familiei, a revenit în Răchiţele, acesta a mai regăsit, din imaginile pe care le luase cu el în 1948, doar un nuc care atunci era de înălţimea lui, iar după atâţia ani ajunsese „până‑n cer”.
Şi totuşi, pe lângă nucul lui Şuşman, a mai rămas memoria celor care i‑au cunoscut pe partizani şi au suferit alături de ei: „[Teodor Şuşman] a fost într‑adevăr un om mare. I se zicea Tatăl Munţilor şi Tatăl Moţilor… Pentru că numai Şuşman bătrânul a câştigat drepturile moţilor. A bătut cu pumnul în masa Regelui pentru a căpăta drepturile moţilor: să exploateze pădurile şi să aibă libertatea să pască marginile drumurilor când plecau cu carele prin ţară până spre Dobrogea…”
În localitatea Răchiţele de astăzi, mai sunt încă unele persoane care încearcă să convingă că lucrurile privitoare la Teodor Şuşman senior trebuie interpretate şi înţelese altfel, în sensul că acesta nu ar fi fost decât un profitor şi un simplu asasin.
Acţiunea de deshumare a lui Teodor Şuşman senior
În 3 iunie 2010 CICCR a primit din partea soţilor Şuşman Constantin Teodor şi Şuşman Dorina Carmen o solicitare în baza căreia au fost demarate procedurile legale de deshumare a lui Şuşman Teodor senior.
Acţiunea de deshumare a avut loc în intervalul 21-24 iunie 2010 şi a fost executată de o echipă coordonată de dr. Gheorghe Petrov, arheolog expert la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, alături de care s-au aflat arheologii Paul Scrobotă, directorul Muzeului de Istorie din Aiud, şi Horaţiu Groza de la Muzeul de Istorie din Turda. La acţiune a participat dr. Marius Oprea, arheolog specialist şi coordonator al CICCR.
În baza unei sesizări penale înaintate de către CICCR către Procuratura Militară, această instituţie a fost reprezentată de către d-nul colonel magistrat dr. Viorel Siserman, prim procuror al Parchetului Militar Teritorial Cluj. Conform procedurilor legale, astfel de operaţiuni se efectuează cu participarea obligatorie a unui medic legist precum şi a unor ofiţeri de poliţie cu specializare pe domeniul de criminalistică. Din partea Institutului de Medicină Legală din Cluj a participat d-nul dr. Aniţan Ştefan Mihai, iar din partea Inspectoratului de Poliţie al judeţului Cluj specialiştii criminalişti, inspector Coprean Constantin şi subinspector Teodorescu Mihai.
Căutarea şi localizarea mormântului lui Teodor Şuşman senior s-a făcut pe baza informaţiilor furnizate de către unii săteni din Răchiţele, aceste informaţii fiind uneori contradictorii. Săpăturile arheologice au fost începute în ziua de 21 iunie, osemintele fiind descoperite în 23 iunie, operaţiunea fiind finalizată în ziua următoare. Cadavrul lui Teodor Şuşman a fost îngropat pe un teren accidentat, în Părăul lui Şuşman, locul fiind situat în cadrul fostei proprietăţi a familiei Şuşman, nu departe de casa şi gospodăria acestora. Scheletul victimei a fost descoperit la o adâncime de - 1,36 metri, fiind aşezat cu faţa în jos. Au fost identificate şi recuperate un număr de şase proiectile (gloanţe), unul găsit în interiorul craniului, patru în partea stângă a toracelui, şi unul în poziţie secundară, la o distanţă de 0,46 metri faţă de craniu.
Scheletul a fost demontat şi extras din groapa de înhumare, fiind transportat în vederea expertizării la Institutul de Medicină Legală din Cluj. Osemintele vor fi predate familiei Şuşman, care le vor reînhuma creştineşte într-un loc situat nu departe de Răchiţele.
Probleme controversate
Moartea lui Petru Purcel din Răchiţele.
Acesta avusese o relaţie foarte bună cu familia Şuşman, fiind un fel de angajat al familiei, pentru că avea mulţi copii şi o situaţie materială dificilă. După ce a fost arestat şi „prelucrat” de Securitate, şi‑a oferit sprijinul în vederea prinderii partizanilor. Acţiunea întreprinsă de Securitate în Padiş, în decembrie 1948, a fost întemeiată pe informaţii oferite de Petru Purcel. Faptele sale au putut pe bună dreptate să atragă răzbunarea partizanilor în sensul suprimării acestuia, acest lucru fiind presupus şi astăzi în rândul populaţiei din Răchiţele. Pe baza surselor documentare cunoscute, este însă dificil să se confirme sau să infirme o astfel de supoziţie.
Moartea lui Suciu Paşcu din Răchiţele.
Suciu Paşcu avea o relaţie conflictuală cu Teodor Şuşman senior. Până la un punct, cei doi au fost destul de apropiaţi, fiind chiar asociaţi la administrarea magazinului din Răchiţele, însă, de la mijlocul anilor ’30, relaţia dintre ei s-a deteriorat, fapt speculat după 1945 de comunişti în sensul scindării şi controlării comunităţii. Acestea au şi fost împrejurările în care Teodor Şuşman a fost înlocuit din funcţia de primar cu Suciu Paşcu, deşi nici acesta nu dovedise până atunci simpatii comuniste, fiind etichetat de Miliţie, drept „manist” sau „comunist de conjunctură”.
În 1945 Teodor Şuşman a fost înlăturat din funcţia de primar, iar peste doi ani i-a fost închis magazinul, după ce fusese jefuit, se pare, chiar prin complicitatea primarului Suciu Paşcu. A urmat sechestrarea depozitului de cherestea, iar materialul existent a fost valorificat în interes personal de către acelaşi Suciu Paşcu. De altfel, Suciu Paşcu a avut un rol determinant în tensionarea relaţiilor dintre Teodor Şuşman şi autorităţi, fapt cunoscut şi de factorii de decizie ai vremii.
În noaptea de 19‑20 august 1951, pe la orele 22,30, Suciu Paşcu a fost ridicat de acasă de către două persoane, care s-au dat drept cadre de miliţie. Admiţând că autorii au fost partizani, este greu de explicat cum de soţia lui Suciu Paşcu nu i-a recunoscut, deoarece aproape toţi aceştia erau din sat. Incertitudinea persistă dacă avem în vedere că într-un document al Miliţiei se solicita Securităţii din Cluj o notificare prin care se cereau precizări dacă nu cumva persoana a fost ridicată de către securişti. Suciu Paşcu a fost dus undeva în munţi, acolo fiindu-i prezentat Şuşman senior, legat la mâini, în postură de arestat. Falşii miliţieni îşi joacă rolul până la capăt, iar Suciu cade în capcană fiind convins că totul este real, manifestându-şi bucuria că banditul a fost prins, şi chiar cerând o armă pentru a-l împuşca. După această scenă, cortina cade, Teodor Şuşman îşi desface legăturile şi începe judecata. Suciu este găsit vinovat de trădare, condamnat la moarte şi apoi executat de însuşi Şuşman senior.
Galerie foto